Hepatita

Sanatatea ficatului trebuie monitorizata in fiecare an, deoarece leziunile sale pot fi ireversibile. Desi ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt inlocuite cu altele noi), el este supus unor agresiuni infectioase (hepatitele virale A, B, C, D) sau neinfectioase (hepatitele cauzate de alcool, medicamente, obezitate), ducand la boli grave, uneori ireversibile.

Recomandari:

Hepatitele virale reprezinta un grup de afectiuni caracterizate prin alterarea functiei hepatice ca urmare a multiplicarii virusurilor in celulele acestuia.

Afectarea hepatica este initial acuta (primele 6 luni de la infectare), majoritatea virusurilor hepatitice persista ulterior in organism si modifica progresiv si variabil arhitectura si functionalitatea ficatului pana la stadii ireversibile.
Afectiunile hepatice care evolueaza peste 6 luni de la momentul infectarii se numesc hepatite cronice, iar virusurile ce pot determina aceste boli sunt: virusul hepatitic B (VHB) in asociere sau nu cu virusul hepatitic delta (D) si virusul hepatitic C (VHC).

Hepatita A Mainile murdare, alimentele si apa contaminate reprezinta principalele surse de infectie.
Acest virus nu se transmite prin sange, injectii sau interventii chirurgicale. Virusul patrunde in organism pe cale digestiva, se multiplica in ficat si se elimina prin bila, si se regaseste in fecale cu 15 zile inainte si 7 zile dupa faza icterica. Transmiterea se face pe cale fecal-orala, incubatia fiind de 15-45 de zile.

Hepatita B si D transmiterea facandu-se: pe cale sexuala (contact sexual neprotejat cu o persoana purtatoare si perinatala (de la mama infectata la nou-nascut) sau prin transfuzii sangvine cu sange infectat, prin utilizarea seringilor si acelor contaminate, manevre sangerande la stomatologie, manichiura, pedichiura, piercing etc.). Evolutia naturala a hepatitei cronice B tinde spre ciroza hepatica si cancer. Principalul scop al tratamentului este de a stopa aceasta evolutie Virusul D nu poate duce la o hepatita cronica fara sa coexiste si infectia cu virus B in organism. Prezenta lui se face prin determinarea antigenului VHD in sange (Ag VHD).

Hepatita C este  cea mai frecventa forma de hepatita cronica transmisa pe cale injectabila. Determina 20% din hepatitele acute, 70% din hepatitele cronice, 40% din cirozele hepatice, 60% din cancerele hepatice si 50% din indicatiile de transplant hepatic. 

Factorii de risc pentru infectia cu acest virus sunt:

  • Contactul intravenos cu ac de seringa infectata
  • Transfuzii cu sange infectat
  • Droguri administrate intravenos cu ac de seringa infectat
  • Mama infectata ce transmite nou-nascutului virusul
  • Efectuarea de hemodializa (pacientii cu insuficienta renala cronica in stadiu terminal)
  • Contactul sexual cu o persoana infectata - parteneri multipli

Majoritatea infectiilor acute cu virusul hepatitei C progreseaza spre hepatita cronica, ulterior la ciroza hepatica si chiar la cancer hepatic, mai ales daca nu sunt depistate la timp si tratate sau daca infectiei virale i se adauga si alti factori ce agreseaza ficatul (alcool, infectia cu virusul hepatitic B), ori daca persoana are imunitate slaba din cauza altor boli severe.

Diagnosticul de hepatita C se pune pa baza prezentei Ac VHC si a decelarii viremiei (ARN VHC) pozitive.

Simptome: icter (ingalbenirea pielii sau a scleroticelor - partea alba a ochilor si/sau colorarea in maro sau portocaliu a urinii); simptome asemanatoare celor date de gripa, cum ar fi febra, inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata si varsaturi; decolorarea scaunului (fecalelor); oboseala inexplicabila, care persista saptamani sau luni de zile; dureri abdominale. 

Aceste simptome apar dupa o perioada de incubatie de 1-6 luni dupa expunerea la virus. Aproximativ 30% din bolnavi sunt complet asimptomatici.